În acord cu ideile promovate la vremea sa de către poetul nepereche, conform căruia orice pas nou trebuie săvârșit în acord cu urcușul pe treptele anterioare, PNL cu ai săi mândri moldoveni l-au trimis iarăși pe secretarul de stat din organigrama la un nou episod de seminuditate.

După un prim episod, înregistrat acum câteva săptămâni la festivalul de la Popouți, când cei de la fruntea PSD au refuzat să ia cuvântul în prezența lui Eduard Mititelu, deoarece purta un tricou cu sloganul binecunoscut al PNL, “mândru că sunt moldovean”, dar la care au ales să nu urce pe scenă pana nu acopera sloganul, nu să îl dezbrace, ieri, la Festivalul Floare Albastră, la Ipotești, s-a mai construit un moment penibil. Au fost dezbrăcați până la brâu și puși să-și ia tricourile pe dos!

Acesta a fost imortalizat imediat și pe Facebook, semn că fusese neîndoielnic premeditat, și a inclus și fotografii explicite ale torturii la care au fost supuși cei 30-40 de oameni care erau întâmplător acolo și întâmplător din PNL și întâmplător în căutarea libertății de expresie în fieful de-acum PSD-ist.

Valeriu Iftime s-a văzut deodată năpădit de numeroase întrebări retorice, la care s-au grăbit să îi răspundă, confirmând aprig dreptatea, naturalmente, colegii săi, ultragiați și respinși atât de violent de forțele de ordine ale Festivalului. Să li se facă dreptate, zic, să fie interogați nemernicii care au îndrăznit să le nege drepturile cetățenești și libertatea de expresie!

Căci au dreptate, nu ar nega asta niciun om cu mintea la cap. Însă rolul de victimă care și-a căutat călăii conștient nu prea li se potrivește. Momentul era al oamenilor, nu al partidelor. Partidele ar trebui să își facă campanie cum se face, căutând alegătorii, nu speculând adunările sociale. Sau pe Facebook, cum ne-au obișnuit, din confortul fotoliilor.