Până la urmă, cel mai ușor este să dai vina pe stat. Evident, în acest caz de manipulare în masă, cu alegerile pentru președinte, statul are marea parte din vină. Instituțiile de forță, orice s-ar numi ele, nu și-au făcut treaba. Dar numai statul este vinovat?

Cum s-a ajuns aici e interesant, și aici un mare rol l-a avut presa, la toate nivelurile ei. Treptat, pentru bani, s-a renunțat la meseria de jurnalist: pe bani, eu public ce mi se trimite! Partidele și-au angajat cronicarii lor și, uite așa, omul, votantul, a ajuns să audă doar ce vor liderii de partide să le comunice. Atât și nimic mai mult. De ani buni, presa mănâncă de la partide și, drept recompensă, îi lasă pe politicieni să-și facă de cap. Dezvăluirile sunt rare, trase de păr, niște mici furtuni într-o cană cu apă.

Oamenii nu mai pot compara mere cu pere, dar nici mere de un soi cu mere de alt soi. Ca în comunism, sunt nevoiți să audă doar informații pe care au voie și trebuie să le audă. Ei nu au avut acces să o vadă decât pe Doina în toată splendoarea ei sau însoțită de yesmanii din partid, doar pe Budăi elucubrând singur prin studiouri, pe Silegeanu-san dând lecții de moralitate sau pe Flutur predând administrație. Toți singuri sau cu prietenii lor de partid. Am fost privați, de exemplu, de niște confruntări Flutur-Andrei sau Iftime-Federovici sau chiar Cornilă-Șoptică (așa, mai pe final de carieră). Am fi văzut și noi care-i prostul. Așa, a trebuit să alegem dintre cine promite mai frumos, cine are un trecut mai fără de pată sau cine are studii sau nu. Cam astea au fost, în mare, toate campaniile electorale.

Dar oamenii s-au prins, după câteva cicluri electorale, că prea se repetă filmul. Deja aveai aranjate pe telecomandă canalele TV în funcție de afinitățile politice ale moderatorilor sau aveai canale blocate. La fel și cu presa online. La presă scrisă e mai simplu: în Botoșani există un singur ziar, îl cumperi sau nu. Și, uite așa, oamenii au mers la vot să aleagă, dar de fapt nu au ales nimic. Aleșii se știau. Oamenii doar certificau și, astfel, legalizau combinațiile politice. Câștigătorii erau dinainte stabiliți, în mare, de pe pozițiile de pe liste. Practic, componența Parlamentului era foarte predictibilă: alte alegeri, aceiași oameni; alt Parlament, alt ciclu electoral și tot așa, până când lumea s-a prins că a fost luată de proastă.

Și, deodată, politicienii s-au trezit sancționați tare. Iar presa are, în acest moment, în România, una dintre cele mai joase cote de credibilitate. Mai ales că, prinzând gustul imaginii și utilizând presa, bucuroasă să primească parale pentru orice, au început să se autoumfle și să le placă asta. Își ascundeau toți nereușitele politice și incapacitatea, adică prostia, și erau acei lideri pe care lumea îi admira sau de care se temea – Doina și Costel, Budăi și Andrei etc.

De exemplu, cine a spus că Doina e vreun politician sau lider se înșeală. Cifrele nu sunt de partea ei. A luat partidul cu 6 parlamentari, la următoarele alegeri a pierdut doi, și la aceste alegeri încă unul. A rămas cu 3. Deci Doina a dus partidul în cap. Dar nimeni nu spune asta, pentru că a te lua acum de Doina în partid e ca și cum ai lăsa doi gay în gazdă la Simion. Și nu are cum să se afle. Și, uite așa, Doina, autoumflată (pentru că așa se cheamă când plătești cronicari), fără nici o calificare, înhață mandat după mandat. Și ea e doar un exemplu… din păcate.

Dar oamenii au simțit că au fost văduviți de un vot liber și au decis în consecință. Din păcate, asta nu s-a prevăzut; altele au fost calculele. E și aiurea să faci calcule când e vorba de un vot popular în care nimeni nu a avut curajul să spună împăraților că-s dezbrăcați: nici presa, nici consultanții, nici familiile lor, nici nimeni. Și, uite așa, a ajuns să candideze un Ciucă, un Ciolacu, o Lasconi, un Simion. Pentru că ei chiar s-au crezut potriviți pentru o astfel de funcție, chiar au crezut că o merită, pentru că toți cei din jurul lor i-au încurajat să creadă asta.

Așa s-au inventat și liberalii care-i urăsc pe pesediști (dar guvernează împreună), care sunt dușmanii de moarte ai USR-iștilor, și toți îi urăsc pe cei de la AUR, dar PSD parcă mai puțin, și tot haosul ăsta i-a determinat pe oameni să creadă că nu mai au ce alege ca să fie bine. Și, din păcate, nici acum nu înțeleg nimic din tot ce s-a întâmplat. Oamenii nu vor decât să aibă de unde să aleagă și ce să aleagă. Atât. De-aia și-a pierdut Doina, dacă tot e studiu de caz, în 8 ani, jumătate din parlamentari. Pentru că nu a oferit nimic. Chiar și acum, la ultima campanie, a părut doar mulțumită că e în fruntea listei; în rest, multe poze și comunicate. Oricum, știe și ea că nu mai pupă.

Așa că, în perioada următoare, dacă nu se schimbă ceva major – și e greu să se schimbe – ne putem aștepta la tot soiul de surprize. Pentru că, dacă pe liste iar apar Ciolaci sau prietenii lor, Ciuci și afinii, sau tot soiul de prezidențiabili, lumea tot într-un lunatec o să-și pună speranțele. Și de Georgești e plină țara.