De când cu România educată a lui Iohannis, s-au “inventat”: Gheboasă, Makaveli, Anca Alexandrescu (ea era, dar acum a înflorit), Georgescu și nevasta-sa, plus o grămadă de „influenceri” fără nimic în cap.
În Parlament au ajuns: șoferi de TIR, dansatori la bară, credincioși mincinoși, Șoșoacă, penali, ospătărițe și, din nou, Victor Ponta.
Într-un cuvânt, conducerea țării s-a umplut de proști.
Mai contează dacă sunt proruși? Vrea cineva să lupte în țara asta, într-un război, ca să-i păstreze pe judecători, procurori, militarii „de pace” și parlamentarii cu pensiile lor speciale? Cu siguranță, nu.
Vrea cineva cu rușii? În afară de Simion, Georgescu, Șoșoacă și, bineînțeles, „suveraniștii” lor? Iarăși, nu.
Nici măcar fotbal nu mai avem. Îl avem pe Becali, un măgar împovărat cu Biblii, care crede că credința e măsurabilă în numărul de biserici pe care le construiește. Alt „educat” care nu-și dă seama că viața și-a bătut joc de el, dându-i bani și luându-i mințile, transformându-l într-una dintre cele mai nocive figuri ale țării.
România a devenit țara lui Marcel și a taxelor mărite an de an. Românii tac și se răzbună la vot, iar votul lor, în final, este anulat. Marcel ne persiflează cu biletele Nordis – până la urmă, un scandal între bogați.
Copiii nu au exemple. Nu au, pentru că puținele exemple care mai există nu sunt promovate. Exemplele sunt plictisitoare. Faima aparține Șoșoacăi și lui Simion.
Politicienii sunt și ei influenceri, fiecare cu „cronicarul” și videograful lui. Bâjbâie cu toții în penibilitatea lor pentru că oamenii au nevoie de conducători, nu de vedete pe internet.
În martie, dacă mai scapă cineva, sunt alegeri. Voi v-ați ridica din pat să votați pentru Marcel deghizat în Căcărău? Pentru prosperitatea lui Rareș? Pentru TikTok-ul Șoșocilor?
La mulți ani! În 2025, scapă cine poate.
Comenteaza