Prefectul Dan Nechifor a participat, astăzi, la ședința Comisiei Județene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor, în cadrul căreia, pe lângă activitățile curente, respectiv propuneri de înscrieri în anexe, propuneri de corectări în anexe sau analiza contestațiilor privind reconstituirea dreptului de proprietate, membrii comisiei au făcut:

👉analiza lunară a evoluției cauzelor în justiție în care comisia județeană este parte pentru hotărâri judecătorești care au fost comunicate în perioada 24.04–27.05.2025, pentru perioada 27.05–20.06.2025 și pentru perioada 20.06–23.07.2025, precum și decizia Comisiei Județene de fond funciar asupra măsurilor ce trebuie luate.

👉monitorizarea gradului de ducere la îndeplinire a Hotărârilor emise de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Botoșani.

Ședințele Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Botoșani se desfășoară pentru a soluționa, în limita competențelor legale, solicitările la legislația fondului funciar, specifice procesului de restituire a proprietății, ca urmare a cererilor înaintate de către cetățeni.