În aproape 30 de ani de presă, rar mi-a fost dat să văd o loază mai mare decât șeful IJP Botoșani. Numele lui este Costîn Tudor și, de fapt, el este sucevean, fără nicio legătură cu Botoșaniul, pe care, mai mult ca sigur, nici nu-l cunoaște. Dar, în schimb, își dă cu părerea.

Una e să conduci o instituție ca un parazit și să taci din gură, sperând că îți vor face treaba alții mai capabili decât tine, alta e să și vorbești și să arăți tuturor cât de prost ești, în toată splendoarea ta. Când spun „prost„, nu mă refer la intelectul său, pentru că a făcut totuși o academie, însă mă refer la modul în care pune problema vis-a-vis de cazul copilului snopit în bătaie de niște țigani.

Pentru, sper, fostul șef al IJP, Costîn Tudor, bătaia pe care a încasat-o adolescentul din Botoșani, în Centrul Vechi, este „meritată„. Până la urmă, ce căuta tânărul afară la ora 1 noaptea prin oraș? Cumva mai avea puțin și-i dojenea pe toți că nu știu să-și crească copiii. Doar o minte îngustă sau un fost abuzat în copilărie poate gândi așa. Cum adică „ce caută tinerii la ora 1 noaptea în oraș?” Totuși, la acea oră mai există cluburi, pub-uri deschise, tinerii sunt în vacanță, cam când ar trebui să se distreze? În schimbul 1, de la 6 la 12 dimineața?

Nu cumva este treaba Poliției și a șefului ei să păzească orașul și la ora 1 noaptea? Sau atunci patrulele se adăpostesc undeva la o cafea și, ca să nu-și strice tabietul, fac pe deranjații?

Dacă tovarășul Costîn Tudor știe așa de bine „orarul de funcționare al adolescenților”, de ce nu-și ia o diplomă în protecție socială? La poliție e clar că nu se pricepe și ar trebui să plece acasă chiar astăzi. I-ar sta bine drept bonă, dând pedepse copiilor pentru ca s-au jucat inafara orelor de program!

Iar declarația că la ora 1 noaptea tinerii trebuie să stea în casă și că doar anumite elemente, pleava societății, ies din casă după acea oră a fost făcută de față cu prefectul Sorin Cornilă. Încă prefectul. Care, impasibil și tacit, i-a aprobat spusele. Un prefect cu curaj l-ar fi dat pe loc afară din sală și ar fi făcut rapid toate diligențele pentru ca șeful poliției să fie schimbat din funcție. Dar Cornilă nu are curaj e un slugoi cu pieptul bombat fara raspunsuri.

Iar la conferința de presă de astăzi, care cu siguranță va scandaliza un oraș întreg, acest domn, Costîn Tudor, a mai declarat că amenințarea romilor, într-un clip filmat în fața Sălii Sporturilor, că vor năvăli și vor face ravagii prin oraș, este doar un „act artistic” și nu poate fi pedepsită sau investigată.

În schimb, sunt investigați cei care cântă la chitară pe bănci, pe pietonal, vânzătorii ambulanți, bătrânelele care vând pătrunjel la colț de stradă. Ei sunt adevărații infractori pe care atât poliția națională, cât și cea locală, îi vânează cu foc. Ei subminează economia națională și sunt capul tuturor relelor. Cântăreții abuzează instrumentele și ceea ce fac ei nu este un act artistic, este un viol, de aceea trebuie „exterminați”. Țiganii care amenință în clipuri pe rețelele de socializare sunt adevărații artiști pe care Costîn Tudor îi admiră.

Dosarele care zac de ani de zile nerezolvate, „frăția” sectoriștilor cu interlopii nu deranjează pe nimeni. Ba din contră, așa trebuie să rămână. Dacă știi că Centrul Vechi este un focar infracțional, îți anunți perchezițiile cu o zi înainte în presă? Asta ce înseamnă? Ori că ești idiot sadea, ori că ești prieten cu infractorii. Ce alegi?

Una peste alta, ieșirile lui Costîn Tudor au pus gaz pe foc, inflamând oamenii care sunt pe punctul de a izbucni. Dar Costîn Tudor, obosit de la navetă probabil, nu-și dă seama. El continuă, prin simpla sa prezență în fruntea poliției din Botoșani, să ne enerveze din ce în ce mai tare. Toată lumea, probabil cu excepția câtorva colegi, și-ar dori să plece acasă. Dar el nu vrea, nu se gândește la asta, ci se gândește cum să mai umilească încă o dată un oraș întreg și, mai ales, o familie de oameni respectabili care acum trece printr-un moment greu. Din cauza lui Costîn Tudor.

Pentru că el, în loc să ne apere, ne ceartă și ne dă lecții despre ce este și ce nu este act artistic de parca ar fi critic de arta.

Deci titlul e potrivit: Marș acasă la tine, după ce-ți dai demisia.