Reprezentanții SVSU Păltiniș au solicitat comisarilor din cadrul Garda de Mediu Botoșani să preia lebădă, iar aceasta a fost încredințată în custodie provizorie, până la atingerea stării fiziologice normale, cabinetului veterinar Triovet.
Starea de sănătate a lebedei a fost evaluată; leziune nervoasă (radială și ulnara) la aripa stângă, leziuni minore la nivelul pielii sub aripa stângă și picior stâng ,cel mai probabil cauzate prin arsura (elecrocutare-atingere firelor de curent electric).
După însănătoșire lebăda va fi eliberată în habitatul natural sau încredințată unei asociații care se ocupă cu îngrijirea păsărilor migratoare sau unei alte entități specializate în protejarea animalelor și păsărilor.
Orice persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care deţine accidental exemplare de faună sălbatică sau cadavre ale acestora are obligaţia să le declare la comisariatul judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu şi să semneze declaraţia privind capturarea/uciderea accidentală a unei specii de păsări sau a unei specii strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007.
Nedeclararea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice.