Fără noi, nimic sunteți voi!

Și vin eu, aia de rumegă mult expresii de genul, și întreb: de ce chestiile absolut normale pentru un stat de drept fac „istorie” la noi? De ce suntem intrigați, extaziați, mai că avem vise umede în legătură cu încarcerarea unui infractor? De ce, pentru țări precum Luxemburg sau Norvegia, deplasarea spre urne a peste 80% din electorat e un fleac, în vreme ce, la noi, un 49% este demn de dat cu mir și de pus la icoane? Ok, „deșteaptă-te, române” și-a făcut totuși, parțial și cu întârziere, efectul. Dar mai avem multe de învățat. Atât noi, alegătorii neimplicați politic, cât și cei care pretind a face politică. Partea cu adevărat bună în toate astea e că, acum, avem speranțe bazate pe ceva.

Urmând modelul lui Guță, las, în continuare, câteva rânduri cu dedicații speciale.

Nu vă umflați în pene. Majoritatea voturilor pe care le-ați câștigat au venit pe motiv că sunteți anti-PSD, nu că ați fi dărâmat vreun munte sau că ați fi mari harnici la făcut și dres. „Nu-ți irosi votul. Votează singurul partid care poate învinge PSD”, remember? Chiar voi ați spus-o. De acum, vă urez să ne demonstrați că meritați pe deplin. Ați râs destul de Dăncilă, de acum trebuie să aveți grijă și cu analfabeții voștri. Ați plâns destul că nu vin fonduri europene, de acum să le scoateți voi. Et cetera. În locul vostru, nu aș bea șampanie. Aș pune mâna pe-o cafea și m-aș apuca de treabă. Pentru că, oficial, aveți mai multă responsabilitate.

Vedeți, mă, cum e suferința? Vă răspund tot eu, că voi probabil sunteți bulversați de atâta jale, șocați, traumatizați, ce să mai. Și nu, nu vedeți! Suferință e aia de plătești rovinietă pentru drumuri care îți bagă mașina-n service o dată la două luni. Suferință e aia de vii în țară să îți strigi ofurile și necazurile, iar Goovernul lui pește pune tunurile pe tine. Suferi când nu îți rămân bani de medicamente, după ce-ți dai pensia pe trei facturi; când ești un elev/student eminent și vorbește un idiot în locul tău, când trăiești printre străini ca să le trimiți un ban mai mult alor tăi (să aibă din ce plăti diverse tot la stat). Suferință și șoc e aia când îți mor, cu zile, familia și prietenii prin spitale; când ești cinstit și te ia un hoț peste picior, că el poate. Aia de afli că cel care te-a violat a făcut recurs compensatoriu și a ieșit din pușcărie pe la jumatea sentinței. Et cetera și vouă! Astea sunt motive de bocit, nu că v-ați zgâriat orgoliul și nu ați câștigat alegerile.

V-ați obișnuit să tot cădeți în picioare. Na, că v-au luat alții șampania! Și oricare alții sunt mai buni ca voi. Să vină, după tot ce a fost din 2016 până acum, un deștept și să zică despre voi „au furat, dar au făcut ceva”. Eu îi voi răspunde: „Da, au făcut cât 10, au furat cât 1000 și ne-au luat de proști cât toate generațiile de aleși de până acum. Iar eu și cei care gândesc ca mine spunem pas la astfel de oferte”. Sper ca, acum, să învățați ceva! Să vă restabiliți principiile, să vă restructurați, să vă puneți cenușă în cap și să faceți o schimbare cu voi! Dar, după reacția vicelui vostru, aia cu „Șeful e de vină, noi – angajați buni, sfânta cruce-mi fac, el să plece și să rămânem noi, ăștia corecți”… Slabe șanse.

Păcat de cei puțini și cinstiți, care au intrat în aceeași oală cu voi.

Aveți o anume credibilitate, sunteți pe un drum ok. Dar mai aveți de lucru. Mult. Știu că asta a sunat a horoscop, dar nu e. De voi depind imaginea voastră, verosimilitatea și ponderea de simpatizanți pe care le aveți. Nu de astre.

Adică pentru „marii salvatori”, „martirii” și „adevărata Românie”. Da, sunteți România. Atunci când furați, atunci când dați în cap, atunci când le trimiteți bani părinților bolnavi din țară, atunci când munciți pentru că aveți copii prin școli și facultăți, atunci când scuipați semințe pe la Louvre, atunci când protestați, atunci când stați în soare ore în șir pentru a vota. În funcție de context, sunteți luați ori în grămada celor care pătează imaginea externă a României și nu contribuie „la sistem”, ori în grămada eroilor aceleiași țări. Eu nu vă pot spune nici mai mult, nici mai puțin decât români. De fiecare în parte depinde și ce fel de român.

Iar celor care ați depus eforturi reale pentru a pune ștampila, vă mulțumesc! Mă bucur că măcar autoritățile statelor unde sunteți au avut grijă de voi cât au putut, dacă statul român și-a bătut joc.

Sunteți… Hopa, nu. Am schimbat numărul, vorbesc la singular. Ești! Ești omul care a adus cei mai mulți oameni în stradă, de la Revoluție încoace. Ești omul care a împărțit partidul, guvernul, țara asta în două. Ești „strigoiul lui Ceaușescu”, „dictatorul”, „securistul”, „mamutul”, „Daddy”, „șeful”, „hoțul”, „scoliozatul” și cum te-a mai făcut fiecare român. Ești tipul de stătea cu un arătător spre cer și își întreba inferiorii dacă îl aleg drept președinte, evident, retoric. Iar, acum, ești la închisoare.

Celui mai arogant politician pe care îl știu se cuvine să îi vorbesc ca atare, ca să mă descarc. Și zic: marș, mă! Nu te mai vor nici ai tăi, iar restul mai că salivează dacă te văd în pijamale dungate. Pentru tot ce nu ai făcut. Pentru tot ce ai făcut. Și ia-ți statul paralel cu tine. Cu înaltă considerație.

Și, nu în ultimul rând, 6. Pentru cei care mă cunosc:

Nu, nu am niciun gând de a intra în politică. Nu, nu mă interesează culoarea politică, ci faptele fiecăruia în parte. Mă interesează, pentru că mă afectează. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Închei cu o ultimă dedicație.

Către toți politicienii: fără noi, nimic sunteți voi. Atât. Îmi cer scuze, dar refren nu am.