Dacă eu eram președinte, drama din Caracal nu s-ar fi întâmplat” – Dan Barna

 

Dacă Dan Barna ar fi trecut, din întâmplare, în anul 106, prin zona Sarmizegetusei, romanii ar fi fost învinși instant, iar Traian s-ar fi sinucis de rușine.

Dacă Dan Barna ar fi întemeiat Țara Românească în secolul al XIV-lea, i-ar fi alipit imediat Moldova, Transilvania și Dobrogea și ne-ar fi scutit de așteptare.

Dacă Dan Barna ar fi condus armata noastră în Războiul de Independență, precum lupul din celebrul desen animat cu cei trei purceluși, ar fi suflat asupra redutelor turceși și le-ar fi pulverizat imediat.

Dacă Dan Barna era Regele României în timpul primului război mondial, armata noastră ar fi învins în două zile definitiv Germania și Austro-Ungaria. După care, din plictiseală, ar fi cucerit Rusia într-o zi.

Dacă Dan Barna ar fi jucat, în 1994, în meciul României cu Suedia din sferturile de finală, ar fi înscris trei goluri în prelungiri.

Dacă Dan Barna nu se năștea, aceasta ar fi fost cea mai mare dramă a umanității. Iar umanitatea nici măcar nu ar fi avut habar.

profesor Bogdan Caranfilof