De două zile circulă pe rețelele de socializare și pe WhatsApp un mesaj care a creat o panică imensă printre botoșăneni. Potrivit mesajului deasupra României ar ajunge un nor radioactiv care ar afecta serios populația.
“URGENT DE CITIT, DE ÎNȚELES, CÂT MAI ALES DE LUAT ÎN MOD INDIVIDUAL MĂSURILE DE PROTECȚIE
NORUL RADIOACTIV DIN NORD-VESTUL RUSIEI MĂTURĂ MÂINE TOT TERITORIUL ROMÂNIEI.”
Acest mesaj este semnat de un anume profesor Mircea Vintilescu, care vine și cu amănunte care să convingă că situația este deosebit de gravă gravă.
După numeroasele sesizări, autoritățile române au reacționat și au emis un comunicat oficial care să liniștească populația.
ANUNŢUL autorităţilor despre posibila prezenţă a unui nor radioactiv deasupra României
Potrivit comunicatului de presă semnat de cele trei instituţii şi remis duminică presei, nu există date care să confirme sau să indice existenţa unor factori de risc radioactiv pentru populaţia din România.
„În ceea ce priveşte informaţiile apărute în spaţiul public, referitoare la posibila prezenţă a unui nor radioactiv deasupra României, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) aduc în atenţia opiniei publice faptul că nu există date care să confirme sau să indice existenţa unor factori de risc radiologic pentru populaţia de pe teritoriul României sau mediu care să impună luarea unor măsuri de răspuns”, se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului monitorizează în permanenţă radioactivitatea mediului, iar la măsurătorile efectuate din 8 august şi până în prezent „nu există nicio modificare a fondului natural din punct de vedere a radioactivităţii mediului”.
De asemenea, reprezentanţii celor trei instituţii susţin că nici la nivel internaţional nu au fost raportate modificări ale nivelului de radioactivitate a mediului.
Potrivit comunicatului, autorităţile române sunt în contact permanent cu Centrul de Incidente şi Urgenţe din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena şi cu statele cu care România are încheiate tratate bilaterale în cadrul Convenţiei Internaţionale de notificare rapidă în cazul urgenţelor radiologice şi accidentelor nucleare.
„Nivelul radiaţiilor măsurate de către ANPM prin RNSRM se încadrează în limitele radioactivităţii mediului natural. CNCAN, ANPM împreună cu IGSU precizează că nu există niciun pericol radiologic pentru populaţie sau pentru mediu”, se mai arată în comunicat.
Declaraţiile vin în contextul în care Unitatea 4 a centralei atomice de la Beloiarsk din regiunea Munţilor Urali a fost oprită duminică în urma detectării unei erori la sistemul siguranţă, a anunţat o subsidiară a agenţiei ruse pentru energie atomică, Rosatom, informează publicaţia The Moscow Times.
Comenteaza