Fostul preşedinte al AFC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a devenit, începând de joi, manager al clubului de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a anunţat, într-o conferinţă de presă, patronul formaţiei din Covasna, Laszlo Dioszegy. Cornel Şfaiţer este și unul din acționarii firmei botoșănene care produce marca de băutură Voronskaya, cunoscută în toată țara.

Potrivit acestuia, Cornel Şfaiţer ar urma să se ocupe de relaţiile cu jucătorii, cu Liga Profesionistă de Fotbal, Federaţia Română de Fotbal, dar şi de relaţia cu mass-media.

De vreo două luni suntem în discuţii cu domnul Şfaiţer. Îmi doream să avem alături de club un om care ştie tainele fotbalului românesc şi eu cred că experienţa lui, şi onestitatea, şi modestia lui ne-a convins să mergem pe drum împreună. Vine ca manager în cadrul clubului nostru şi cred că o să fie un pilon de susţinere a clubului.„, a afirmat Laszlo Dioszegy.

Cornel Şfaiţer susţine că Botoşaniul va rămâne în inima sa, însă spune că a optat pentru echipa din Sfântu Gheorghe pentru că a găsit aici un mediu propice pentru performanţă.

„Am acceptat propunerea dânşilor, pentru că am văzut la Sepsi nişte oameni extraordinari, un grup deosebit care a reuşit performanţe într-un timp relativ scurt. Aşa cum am început eu pionieratul la Botoşani prin muncă, acelaşi lucru s-a petrecut şi aici într-un timp foarte scurt şi au reuşit lucruri extraordinare, am văzut un loc propice pentru performanţă în viitor. O să facem totul cu paşi mărunţi, ca să reuşim performanţă împreună. Ştiţi foarte bine că ceea ce am făcut până acum am făcut din pasiune, din dragoste pentru fotbal. Este o pasiune a mea, pe lângă business. Botoşaniul va rămâne în inima mea”, a declarat, la rândul său, noul manager de la Sepsi.

Directorul sportiv al clubului Sepsi OSK, Attila Hadnagy, consideră că experienţa lui Şfaiţer ar putea permite clubului din Sfântu Gheorghe să aibă performanţe mai mari decât cea de anul trecut, când s-a calificat în play-off-ul Ligii 1.

Totodată, patronul clubului covăsnean susţine că obiectivul său este calificarea echipei în competiţiile europene.