Regulile obligatorii după 15 mai. Ce ai voie sa faci si ce nu!

Un nou set de reguli vor fi obligatorii după data de 15 mai. Vezi mai jos care sunt principalele reguli care se vor aplica, în conformitate cu legea care prevede starea de alertă

Conform legii, „starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului la propunerea ministrului afacerilor interne.”

Se interzic slujbele din interiorul bisericii, fiind permise doar slujbele în aer liber. Sunt permise prin lege  „Restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.”

Se pot introduce restricții de circulație: restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite

Interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice

Restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite

Inchiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat

Limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici

Participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale.

Se pot deschide magazine din mall-uri care au acces direct din exterior.

Se pot deschide magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, magazinele de optică medicală.

Purtarea măștilor de protecție de către client și respectarea normelor de distanțare la case de marcat este obligatorie.

Poate fi luată măsura evacuării temporare a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată.

Așadar, restaurantele şi mall-urile vor rămâne închise, slujbele religioase se vor desfăşura în aer liber, iar cetățenii nu vor putea fi încă sancţionaţi pentru faptul că nu poartă masca de protecţie sau nu respectă distanţarea socială până la intrarea în viguare a legii care să le reglementeze.

sursa www.capital.ro

By |2020-05-14T07:51:10+03:0014 mai 2020|TOP NEWS|

Comenteaza

Go to Top