Spitalul Judetan are un nou manager dupa demisia lui Radu Malancea din functia in care interimar a fost numit de Guvern si dupa ce managerul titular, Livia Mihalache a fost tras pe margine.
De data aceasta nu mai este vorba de un medic. Presedinta CJ, Doina Federovici a preferat sa numeasca cu titlu interimar pana la organizarea unui concurs, in functia de manager la Mavromati un economist. Este vora despre Doina Caba, care a fost prezentata ieri presei intre conferinta.
Doina Federovici a declarat: „Conform legislației în vigoare și având în vedere carențele în activitatea managerială a doamnei doctor Livia Mihalache, care a fost manager în debutul pandemiei, în starea de urgență, am cerut un punct de vedere de la Consiliul de Administrație al Spitalului Județean «Mavromati». Consiliul de Administrație s-a întrunit, a analizat documentele, atât cele existente la nivelul Spitalului Județean, cât și cele solicitate de la Direcția de Sănătate Publică și a emis o hotărâre prin care se propune revocarea din funcție a doamnei doctor Livia Mihalache. Hotărârea a fost transmisă Consiliului Județean astăzi, în jurul prânzului, am analizat-o și, în consecință, am decis că mandatul doamnei Livia Mihalache să înceteze, iar funcția să fie preluată, începând de mâine, de doamna economist Doina Caba. Este un foarte bun profesionist și am convingerea că Spitalul Județean este pe cea mai bună mână.”
Doina Caba, de astazi manager al spitalului spune ca are un plan in lupta anticovid si ca obiectivul este ca pacientii sa fie bine tratati si multumiti de serviciile medicale oferite
„La propunerea doamnei președinte, având în vedere situația sanitară din țară și gândindu-mă că toată experiența mea din toate spitalele în care am activat, din domeniul public și privat, am acceptat să fiu manager la Spitalul Județean. Cunosc Spitalul Județean, pentru că am lucrat în cadrul lui și împreună cu personalul și cu actuala conducere să facem ca pacienții să fie bine tratați și mulțumiți de serviciile noastre. Sunt un om și voi lucra pentru oameni.„
Comenteaza