În data de 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică.
Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei.
În această zi credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.
Potrivit tradiţiei ortodoxe, rugăciunile adresate Maicii Domnului în această zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.
Bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe.
În credinta populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă; este momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.
De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor.
Acestora li se vor ierta păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.
Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.
În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică. Vara va deveni o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.
Mai există şi o altă superstiţie românească conform căreia cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile au şansă de a atrage asupra lor boli care îi pocesc. Se aprinde în schimb candelă în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.
Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
Comenteaza