Razboi la granitele judetului! Vladimir Putin a dat ordinul în miez de noapte. Rusia a atacat Ucraina!

A început războiul. Vladimir Putin a anunțat, la ora 5 dimineața (ora României), începerea unei operațiuni militare pentru “demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei.

ora 7.36 CNN: Trupe ruse au pătruns în Ucraina din Belarus

Trupe şi vehicule militare blindate ruse au pătruns, joi dimineaţă, în Ucraina dinspre Belarus, afirmă surse locale citate de postul de televiziune american CNN.

ora 07.29 Scholz: Este o zi îngrozitoare pentru Ucraina şi o zi neagră pentru Europa

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi dimineaţă că operaţiunea militară rusă lansată în Ucraina este „o încălcare flagrantă” a dreptului internaţional, vorbind despre o zi „îngrozitoare pentru Ucraina” şi „o zi neagră pentru Europa”, relatează AFP şi Reuters.

„Germania condamnă cât se poate de ferm acest act lipsit de scrupule al preşedintelui (Vladimir) Putin. Suntem solidari cu Ucraina şi cu locuitorii săi”, a transmis el într-un comunicat.

ora 7.12: Preşedintele Ucrainei decretează legea marţială pe întreg teritoriul ţării

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat joi introducerea legii marţiale în toate teritoriile ţării, după ce şeful statului rus, Vladimir Putin, a declarat în zori începerea unei „operaţiuni militare” în Ucraina, transmite Reuters.

Zelenski a spus că Rusia a efectuat atacuri cu rachete asupra infrastructurii ţării şi a gărzilor de frontieră.

ora 7.06 Explozii semnalate în mai multe oraşe ucrainene / Rusia susţine că nu atacă oraşe

Rusia susţine că nu atacă oraşe ucrainene, ci doar obiective militare, deşi, conform unor oficiali ucraineni şi a martorilor, au fost semnalate explozii în mai multe oraşe din Ucraina, inclusiv în Kiev.

Martorii au semnalat explozii în Kiev, Harkiv, Kramatorsk, Dniepr, Donetsk, Mariopol şi Odesa, conform cotidianului Le Figaro.

Deocamdată, nu există informaţii despre eventuale victime ale războiului declanşat de Rusia asupra Ucrainei.

În schimb, Ministerul rus al Apărării susţine că armata rusă atacă doar „infrastructură militară”.

ora 06.59 Germania: Rusia va plăti un „preţ fără precedent” pentru acţiunile sale din Ucraina

Germania a declarat că vor exista consecinţe severe pentru Rusia după ce Moscova a anunţat trimiterea de trupe în Ucraina, informează joi dpa.

„Agresiunea rusă va avea un preţ politic, economic şi moral fără precedent”, a declarat ambasadoarea germană la ONU, Antje Leendertse, la reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU de miercuri noaptea.

ora 6.46: Ucraina anunţă închiderea spaţiului său aerian pentru aviaţia civilă

Ucraina a anunţat joi închiderea spaţiului său aerian pentru aviaţia civilă după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat începerea unei operaţiuni militare împotriva acestei ţări, transmite AFP.

Ministerul Infrastructurii ucrainean a anunţat închiderea spaţiului aerian, invocând „un înalt risc pentru securitate” într-un comunicat postat pe site-ul său.

ora 6.39: Marea Britanie condamnă „atacul îngrozitor” lansat de Vladimir Putin asupra Ucrainei

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a condamnat vehement, joi dimineaţă, „atacul îngrozitor” lansat de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, asupra Ucrainei.

„Condamn vehement atacul îngrozitor, neprovocat, pe care preşedintele Putin l-a lansat împotriva poporului Ucrainei”, a declarat Liz Truss, prin Twitter.

„Suntem alături de Ucraina şi vom colabora cu partenerii internaţionali pentru a răspunde acestui act de agresiune”, a subliniat Liz Truss.

ora 6.33: Ministrul de externe al Ucrainei spune că Putin a lansat o „invazie la scară largă”

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a anunţat joi că Rusia a lansat o ”invazie la scară largă a Ucrainei” şi a îndemnat lumea să îl oprească pe preşedintele rus Vladimir Putin, transmit DPA şi Reuters.

Ora 6.27: Focuri de armă au fost auzite joi în apropierea aeroportului Boryspil din Kiev, precum şi mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană, la scurt timp după ce Rusia a anunţat o operaţiune militară în Ucraina, a informat agenţia de ştiri Interfax, citând presa locală, transmite Reuters. Aeroportul a anulat zborurile şi a evacuat pasagerii şi personalul.

La scurt timp, presa internațională a relatat că au fost auzite explozii în mai multe orașe, inclusiv lângă capitala Kiev. SUA condamnă atacul “neprovocat și nejustificat”.

Într-o intervenţie la televiziunea de stat, Putin a anunţat acţiunile militare din Donbas, cerând forţelor militare ucrainene să depună armele şi să plece acasă, potrivit agenţiilor de stat RIA-Novosti şi TASS.

El a avertizat că toată responsabilitatea pentru o eventuală vărsare de sânge va reveni conştiinţei Guvernului Ucrainean, declarându-se covins că trupele ruseşti îşi vor face datoria.

„Circumstanțele ne impun să luăm măsuri decisive și imediate. Republicile Populare Donbass s-au adresat Rusiei cu o cerere de ajutor. În acest sens, în conformitate cu articolul 51, Partea 7 din Carta ONU, cu sancțiunea Consiliului Federației și în temeiul tratatelor de prietenie ratificate de Adunarea Federală și a asistenței reciproce cu DPR și LPR, am decis să conduc o operațiune militară specială”, a spus Putin într-o alocuțiune televizată către ruși.

By |2022-02-24T08:00:20+02:0024 februarie 2022|TOP NEWS|

Un comentariu

  1. Bbogdan 24 februarie 2022 la 09:09 - Raspunde

    Domnul sa aibe mila!

Comenteaza

Go to Top