Ieri am încheiat etapa de consultare publică pe care am lansat-o în vederea întocmirii Noii Viziuni de Dezvoltare a Municipiului Botoșani – NOVIO 2024.
Am avut bucuria să constat o implicare consistentă din partea dumneavoastră, participarea la cercetare fiind peste așteptări. Ca să exemplific cu date concrete, formularul de chestionar – asupra căruia aș face observația că a fost în mod necesar unul complex – a avut 1.481 de accesări. De asemenea, rata de răspuns a depășit-o cu mult pe cea aferentă consultării inițiate de actuala administrație locală în anul 2022 (pentru proiectarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), la acea dată au fost menționate ca sursă numai 267 de chestionare provenite de la cetățeni – informația este preluată de pe site-ul primăriei) . Avem, în concluzie, 515 răspunsuri complete, validate științific, care ne dau o imagine clară a stării de fapt, o radiografie a orașului prin care se evidențiază lipsa de performanță în domenii cheie, cum ar fi cel edilitar-administrativ, al antreprenoriatului și pieței locurilor de muncă, dar și în ceea ce privește urbanismul, sănătatea, educația sau cultura.
Pentru a proba cu un exemplu cele afirmate, expunem rezultatele de la prima întrebare din formular, exact așa cum au fost redate de către aplicația soft utilizată pentru culegerea și prelucrarea datelor (platforma Survio):
Rezultatele cercetării vin și cu o listă impresionantă de propuneri de proiecte, dar și cu fixarea unor repere de dezvoltare locală, considerate de către dumneavoastră a fi modele de civilizație urbană (Oradea și Cluj, mai cu seamă, dar și Iașul).
În cele ce urmează vom parcurge a doua etapă de lucru, analiza rezultatelor, urmând ca, în final, să dezvoltăm și să propunem programul administrativ NOVIO 2024 (cele mai importante idei-cadru vor fi prezentate public în cea mai scurtă vreme).
Țin să vă mulțumesc încă o dată pentru contribuțiile aduse acestui proiect!
Cu prețuire,
Cătălin Flutur
Comenteaza